PRIMUL RĂSĂRIT

Sun_rising_in_Africa
”Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!„ Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec.Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.” Geneza 1: 3-5

Un cuvânt rostit: ”Să fie…”
Apoi … strălucire.
Cer .
Apoi pământ.
Zi.
Urmată de noapte.
Soare.
Apoi lumină.
Lună.
Apoi intuneric.
Vestitori ai vremurilor, zilelor și anilor.
Crăpat … de dimineață.
Apoi … primul răsărit.
și prima rouă … apărută dintr-un Miracol.

De ce fiu al Zorilor, de ce?

Isaia 14:12-14. ”“Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: “Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Sfânta Scriptură)

Spațiu. Imensitate.
Tăcere. Închinare.
Adorare. Sfințenie.
Lumină.
Tatăl. Fiul. Duhul Sfânt.
Îngeri. Heruvimi.
Reverență!
……………………
Fiul Zorilor.
Un gând.
O sclipire.
Apoi … răzvrătire.
Cădere. Alungare.
Devenire.
Zori …
Apoi întuneric.
De ce Fiul al Zorilor, Luceafăr strălucitor.
De ce?

Aripile mi-au luat-o razna. Senzații netrăite-mi loveau zborul. M-am oprit brusc. Ceva se-ntâmplă. Ochii mi s-au împovărat iar imaginea deformată-mi dă o stare de rău. Erau lacrimile. Aveam să aflu mai târziu că așa se numesc … și că ele apar de undeva din cutele sufletului.
Mi-am învelit ochii și sufletul, rușinat, cu aripile tremurânde. Nu știam ce să fac. Încotro să o apuc, cui să-i povestesc de ce mi se-ntâmplă. Am hotărât să-l aștept. Pe el. Prietenul meu. Fiul Zorilor, Luceafărul Strălucitor, sigur mă va-nveseli cu voioșenia și strălucirea lui.
Împreună cotrobăiam adesea printre stelele lui Dumnezeu așteptând zorii atârnați la fereastra nopții. Șușoteam zâmbindu-ne, la capătul miază-noaptei, pe muntele adunării dumnezeilor. Ne furișam printre heruvimi ca apoi tolăniți pe vreun nor aiurea să discutăm despre lumină, strălucire și frumusețe.
I se spunea Fiul Zorilor. Frumusețea și strălucirea lui rostogolea-n abis orice urmă de-ntuneric. Și steaua pe care stăteam la taifas își domolea stălucirea atunci când se punea lângă mine.
În inocența acelui univers nimic nu prevestea tragedia ce avea să vină.
………………………………………………………………………………..

Deodată un vaiet prelung îmi cutremură tăcerea. Apoi un tunet puternic se auzi: ”Pleacă”.
Mi-am șters ochii și-ntr-o clipită am ajuns la steaua noastră sperând să-l găsesc și să-l întreb ce se-ntâmplă. Dar nu a venit. Doar lumina stelei zăbovea pe-deasupra inimii ce-mi lovea cu putere aripile. Nu a venit! El nu întârzia niciodată. Îmi doream atât de mult să-l întreb de ce nu au sosit zorii.
Am plecat să-l caut. Întreb în dreapta, întreb în stânga. Nimeni nimic. A amuțit universul. Infinitul și-a pleoștit aripile. O stea-ndepărtare văzându-mi zborul-n zigzag îmi șopti că el, Fiul Zorilor a fost alungat pentru că-nfrumusețea lui a pretins că-i Dumnezeu.
Am alergat într-un suflet la capătul universului și atârnat la fereastra nopții priveam dincolo … așteptând să-l zăresc. Deodată … mi se păru că văd un șarpe ascunzându se după o stea.
De frică mi-am acoperit ochii. În acel moment am știut că nu am să-l mai văd … că zorii s-au stins în neant. Aripile-mi atârnate pe umeri îmi deveniră povară. Ochii la fel.
-” Doamne! Și zorii?” – am strigat
Cineva-mi aranjă aripile și-mi atinse privirile cu praf de stele. Era Stăpânul.
– ”Doamne! Și zorii?” – am apucat să-ngân …
– ”Privește ”, mi-a răspuns.
Departe, la capătul universului, se iviseră zorii în formă de cruce, iar noaptea murea împunsă cu sulițe de raze. (va urma)

zidul

Imagine

Număram pietrele din zidul ce mi-l făcusem.

La fiecare numărătoare rezultatul era altul.

Pietrele s-au înțeles să-și bătă joc de mine.

De supărare am dărâmat zidul.

Le-am adunat dis-de-dimineață. Le-am pus la loc. Bucățile de piatră erau reci.

Pentru a nu greși adunarea pusesem mâna pe fiecare.

Unele erau aspre, altele rotunjite, câteva încăpățânate ieșiseră din rând.

Gata. Iată numărul.

Bucuros îmi privesc truda. Și totuși … ultima dată când le-am numărat erau mai multe.

Gândul asta nu-mi dă pace, mă ispitește, mă provoacă. Nu rezist tentației.

Încep să le număr.  A câta oară? Au dispărut și umbrele.

Nimic nu-mi poate stăvili zelul. Sunt doare eu, o pată de-albastru și zidul meu.

Pietrele sunt calde. Și-au mai domolit asprimea. Și număr atent. Atent!

Acum sunt mai puține.

Am obosit.

Am să încerc mai târziu.

Sigur după ce mă odihnesc, când voi avea mintea trează, pietrele vor ieși la adunare.

Si ploapele-mi căzură cu greutatea bolovanilor din zidul meu.

Brusc visul se trezise, era rândul lui să numere.

El e deștept, e mai priceput decât mine.

Încăpățanat începuse de sus în jos, apoi de jos în sus,

de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga.

Dar …  De fiecare dată altceva.

Abandonase.

Obosit visul venise lângă mine și disperat mă trezi.

……………………………………………………

Se făcuse seară. Câteva stele glumeau pe seama mea și a zidului meu.

……………………………………………………

 

Stau proptit de zid. Lângă mine visul ațipise, vorbind în somn despre zâne și flori

Eu?

Îmi pregătesc cifrele pentru noua zi.

 

și totuși … sunt eu!

Sunt momente în viață când te oprești brusc (sau ești oprit de evenimente) și începi să privești la lucrurile care-ți acompaniază trăirea. De-alungul drumului am fost pictat în culori diverse, negru, gri, galben, alb, roșu, culoarea cerului sau a tunetului, a noroiului, a primăverii. S-au agățat de mintea și sufletul meu evenimente, cuvinte, scaieți vorbitori, amintiri ce au înviat respirând sacadat ca un mort revenit la viață după ce a văzut luminița de la capătul tunelului. Ochii și pielea mi-au captat imagini și arome vii din umbletele prin păduri și dealuri, de prin galaxii umane, de pe căi cunoscute sau rătăcite. 
Au fost momente când eliberat m-am înălțat … au fost clipe când împovărat m-am târât. 
Am ridicat ziduri, am dărâmat garduri, am aruncat cu pietre și cu flori, am fost biciuit și mângâiat … am petrecut cu îngerii și am jucat ”alba-neagra” cu dracii. Am petrecut zile frumoase la Medeleni, îndrăgostit lulea de Olguța. Am stat alături de Paler pe băncuța din fața gării întrebându-mă dacă trenul ce suieră … e trenul meu. Împreună cu Pistruiatu am ascuns armele în podul casei scărpinând după urechi pe cel mai bun prieten Calu. Am navigat alături de echipajului goeletei „Speranța” spre Țara de Foc. M-am încurcat printre rațiunile lui I. Kant. L-am însoțit pe Dante în Paradis când Beatrice i-a răsărit în cale luându-l de mână.
Am scris cu Blaga psalmi dragostei, alături de Martin Eden m-am educat ca apoi să-i caut trupul prin ape nvolburate. Am stat de vorbă cu unchiul Tom în fața colibei, vorbind despre credincioșie. Alături de Otto şi Egon încercam să mă încălzesc stând lipit de blana lui Fram, ursul polar. L-am ascultat pe Andrei Pleşu la Tescani … exilat fiind. 
Sunt eu. Dar eu e şi El şi voi şi ei.

Am uitat titlul

O zi!

Ies din birou.

Merg hotărât spre mașină.

Dar nu e acolo.

Unde e?

Unde am parcat?

Mă fac că plouă …

Afară e senin!

A! Da! E dincolo.

…………………………

Altă zi!

Mă apropii de mașina roșie și apăs butonul telecomenzii pentru a debloca ușile.

Mai apăs odată.

Mă uit la mașină.

E roșie.

Dar e doar pe jumătate cât a mea.

Deci nu e mașina mea.

………………………..

O altă zi!

Ascult un post de radio.

Se fluieră ”Wind of change ”

Brusc sunt teleportat pe malul mării.

Acum 19 ani.

Simt aerul, imensitatea …

Văd ochii mari …

Ai mării.

Printre nemulțumirile pescărușilor și foiala valurilor

Băieții de la Scorpions își acordau instrumentele în parcul Gorky

așteptând momentul magic al schimbării
……………………….

 

Brusc … dispare magia momentului trecut.

Pescărușii au glas de claxon.

Valurile au forme de mașini.

Iar albastrul se transformase în roșu.

Sunt in intersecție

Oare ce culoare era când am intrat în intersecție?

………………………

Sigur sunt obosit.

 

 

 

 

 

 

Like …

Imagine

 

… primăverii!

… băiatului de la Petrom ce mi-a spălat parbrizul.

… mâinii, salutului și zâmbetului din trafic  … de fiecare dimineață.

… contabilei care deși  pierdută printre cifre a găsit timp să-mi explice și …cuvinte.

… șoferului care a tras dreapta și mi-a făcut loc … salvându-mi tabla într-o depășire nesăbuită.

… băieților alături de care în fiecare dimineață, printre sorbituri de cafea, vorbim despre anomalii, despre binecuvântări … despre sfinte și nesfinte.

… doamnei de la finanțe care  mi-a dat o mână de ajutor, un OP, o informație … într-un moment critic

… gardianului de la școală care de fiecare dată-mi urează o zi bună.

… farurilor ce mi-au atras atenția că niște epoleți zăbovesc în fața unei camere de filmat dintr-un logan roșu.

… prietenilor ce-și fac timp să mă sune …

… vecinului din față ce mi-a dat roaba

… furnizorului care mai așteaptă un pic să-i plătesc.

… celui care-și poartă boala găsind totuși resurse pentru a spune o vorbă bună.

… doamnei de la Primărie care a deturnat o foaie A4 pentru a-mi face o copie după CI

… primarului ce mi-a asfaltat strada (e zonă rurală)

 

Politică … după voia Celui de Sus…?

Zilele astea într-un mediu religios, de la altar, politica (bat-o vina) a fost târâtă pe caldarâmul iadului spre ghilotină unde așteptau atârnați în țepe membrii partidelor politice.

NU aș fi reacționat dacă nu eram pus în situația de a asculta anomalia apărută. După ce politica, politicienii și grupările politice au fost înfierate, dezbrăcate și alungate din cetate (sursa corupției) … ni s-a servit ideea de a semna pentru pentru un cetățean venit de pe alte câmpii udate de briza oceanului, ce se dorește reprezentant al Romaniei în grădina cu varză de Bruxelles a Europei. Cetățean care va face politică după voia lui Dumnezeu și va rezolva ”marea corupție” din Romania.
Voia lui Dumnezeu? Politică după voia lui Dumnezeu? Îmi explică și mie cineva ce înseamna asta?

Promovăm informații distorsionate, falsuri adunate de pe maidanul mass-mediei fără a avea bunul simț de a ne însuși puțină cultură politică. Devenim clowni jucând în parodiile celui ce este numit tatăl minciunii. Suntem atât de orbiți încât am ajuns să dăm vina pe un sistem. Politica este coruptă, politica este curvă, politica este … dar am uitat să spunem că omul este corupt si mizeria lui pătează sistemul. Ca să evităm responsabilitatea personală … jucăm rațele și vânătorii în ograda iresponsabilității.

Politica este un sistem. Sistemul cuprinde oameni (care pot fi corupti) care emit idei, legi, metode, oameni care urmăresc anumite interese, bune sau rele. Oamenii din sistem sunt expuși greșelilor. Poți vinde iluzii mulțimii și de la un pupitru și de la un altar. Toți facem parte dintr-un sistem. Nu-l poți evita.

A invinovății un sistem ne scapă de responsabilități … la prima vedere. Arătatul cu degetul spre ceva ce nu poate fi tras la răspundere ne dă o vagă senzație de putere. E satisfacția câștigării unei bătălii cu sperietorile din lanul de porumb. Un front ce-i ocupat doar de noi … și judecățile noastre. Iar dincolo de cucuruz … se aude urletul de disperare a sufletelor măcelărite de mașinăria diavolului.

Vă mai aduceți aminte de Ciclopul lovit peste ochi de Ulise? Când este întrebat cine l-a lovit declară că ”Nimeni”, un nume folosit de Ulise atunci când i se prezintă. Când suntem întrebați de ce am ajuns aici, orbiți declarăm că politica este de vina.

Ne declarăm creștini, nu? Conform Sfintei Scripturi individul este responsabil pentru acțiunile lui. Păcatul meu afectează familia, biserica, societatea. Sentimentul vinovăției mă face responsabil. Am două variante pentru a scăpa de această stare. Fie să recunosc că am greșit, să cer iertare și să mă schimb, fie să caut alt tăcut vinovat… sistemul.

Susțin ideea că sistemul politic are nevoie de creștini căutători de Dumnezeu. Dar starea unei națiuni este legată direct de starea spirituală a poporului.
2 Cronici 7

”Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu:
……………………………………….
dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”

ochii …

Stau cuminte la trecerea de pietoni. Aerul cu aromă de martie îmi atinge fața ispitindu-mă cu gânduri primăvăratice. Priviream cu insistență spre semafor. Lângă mine umbre colorate așteaptă și ele verdele agățat de-un stâlp. Dintre-atâtea zeci de ochi … zâmbăreți, plânși, pierduți, senini, retrași … eu eram atent doar la unul singur, unul chior … fără pic de vlagă.
………..
Deodată o umbră roșie mă salută. Îmi mut privirea hipnotizată de pe ochiul chior spre doi ochi mari albaștrii.
Lângă ei chicotea un zâmbet.
Am zâmbit și eu
… și preț de-o zebră am povestit.
……………………

Pe-un par atârnat
un ochi chior … de ciudă a-nroșit.

Lecturi obligatorii din autori medievali

pentru cei ce vor mai mult.

Cu drezina

Greg Peters, profesor la Biola University și cleric anglican, a alcăuit o listă scurtă cu autori (doar occidentali, din păcateâ!) medievali care n-ar trebui ignorați de niciun cititor care tratează „cu seriozitate cărțile, ideile și viața spirituală”.  Această listă – alcătuită din perspectiva beneficiilor pentru viața spirituală, îndeosebi – îi cuprinde pe:

1. Anselm de Canterbury (1033-1109) – s-a tradus mult din opera lui în românește, probabil mai ales scrierile de interes pentru filosofie.

2. Bernard de Clairvaux (1090-1153) – din opera acestui călugăr cistercian nu știu să se fi tradus nimic (de largă circulație) în românește.

3. Bonaventura (1217-1274) – discipol al Sf. Francisc din Assisi, tradus cu cel puțin două titluri (Viața lui Sf. Francisc și Itinerarul minții spre Dumnezeu).

4. Julian of Norwich (1342-c. 1423) – în ciuda numelui masculinizat, e vorba despre o mistică din Anglia, netradusă în românește, un personaj fascinant, care…

Vezi articolul original 210 cuvinte mai mult