Călare pe-o cămilă, rătăcit de convoiul condus de Sheik îmi caut umbra ca adăpost. Capul plecat sub Shamagh-ul viu colorat refuză să stea drept, a ales joaca-n ritmul copitelor și-nunduirea animalului ce-mi poartă greutatea. Suflul mi-e flacără, la fel și gândul. Arșița o ține-n palatul suspendat pe Zâna Morgană, doar ochii ei ascunși după-un umbrar îmi tulbură drumul… M-am transformat în beduin.
dincolo... 