intâlnirea … de după … 10 ani

10ani
Au trecut peste ei 10 ani. Zece ani de când au părăsit un moment al vieții. De obicei astfel de clipe scrijălesc banca vieții, o bancă pe care unii o depozitează-n pod iar alții îi fac loc în camera copilăriei. Pe ea zace ofilită garoafa primită-n dar. Caietele și manualele sunt de mult reîncarnate în hârtie de-mpachetat. Doar din albumul în care au fost înghesuiți profesori, elevi și vorbe mari de dor tresaltă din când în când.
Au trecut 10 ani de când anii de liceu au apărut în retrovizoare. Asta pentru cei care-și asigură viitorul privind din când în când în trecut. Au respirat, zâmbit, iubit, plâns și maturizat cei care au făcut parte din promoția 2001-2005 UMAN (Liceul Alexa Popovici Arad)
Dragi foști elevi…
Am șovăit la invitația voastră. Din două motive. Unul de natură personală (nu merită adus în discuție) iar cel de al doilea … tot din motive personale care însă pot zăbovi olecuță printre vorbe. Orice privire aruncată pe tărâmul trecutului e riscantă. Și totuși mi-am asumat riscul să pășesc dincolo, în lumea voastră. Mulțumesc pentru invitația de a mă așeza într-o bancă alături de voi pentru câteva momente și asta după zece ani. Vă mulțumesc pentru că am avut onoarea să vă văd frumoși, cu inocența-n privire și zâmbet, cu aripile încă nefrânte, cu temperamentul unic, cizelat, temperament văzut și acum 10-14 ani ascuns după-un caiet.
După ce v-am ascultat mi-am dat seama că am ales bine atunci când am lăsat teologia catafatică în dosar și am discutat cu voi despre suflet, despre cutele ascunse ale vieții. Povestind cu voi am învățat și eu, ne-am maturizat împreună.
M-am bucurat enorm să vă privesc, să aud lucruri frumoase despre voi, despre familia voastră, lucrarea/lucrul vostru.
De ce am ezitat să vin? Pentru că mă-ntâlneam cu mine. Un adevărat dascăl (din păcate unii nu au nimic comun cu meseria asta) dăruiește. Orice plecare a voastră e o despărțire. Voi plecați în viață înfrumusețați de bucăți de suflet, suflet de dascăl. Orice întâlnire cu voi e o întâlnire cu iubirea din trecut. În astfel de momente dascălul se regăsește pentru câteva clipe ca apoi să plece mai departe neîntreg. Când îi veți vedea să le zâmbiți, să-i priviți în ochi, să le oferiți o bătaie de suflet, din sufletul vostru sau poate a lor.
Prea multe vorbe sunt de prisos acum. Nu uitați că un alt catalog s-a deschis pentru voi, alte materii vă vor învăța …, Să nu lipsiți de la cel mai important moment al vieții, locul unde sufletul și mintea găsesc odihnă și-ncurajare și iertare. La celelalte mai rezolvați voi o motivare, nu? Rămân gândurile, amintirile și zâmbetul.
A fost o onoare să vă fiu diriginte (chiar dacă pentru puțin timp) și profesor.
PS. ”Deschideți caietele vă rog…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s