Într-un moment de relaxare îmi veni așa un gând și-o pensulă și stăturăm olecuță de vorbă.

Între dincolo și … dincoace se află fereastra.
Dacă nu poți păși dincolo … măcar privești.
Nu-l plâng pe cel a cărui suflet e pe moment în întuneric dar are o fereastră spre răsărit.
Mă gândesc la cel a cărui interior chiar dacă e alb îi lipsește fereastra.
Pe el îi plâng.
Unii au șansa de-a deschide fereastra pe când alții trebuie să spargă zidul sufletului.