Dumnezeu sau doar …zeu?

”Este un neam de oameni care se crede curat, şi totuş, nu este spălat de întinăciunea lui.” Proverbe 30.12

„Nu orisicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!’ va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.  Multi Imi vor zice in ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau?  N-am scos noi draci in Numele Tau?  Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?’  Atunci le voi spune curat: ,Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege’”  (Matei 7:21-23).

Trebuie să recunosc faptul că există șansa să fiu înșelat. Omul, prin natura sa, este o fiinta religioasa. El poartă în ființa lui acea ”rămășiță” a relației cu Creatorul dinaintea căderii. Latura spirituală rămasă-n om adună pietre pentru altarul închinat unui ”Dumnezeu necunoscut”. Iar acum e în căutarea jertfei care să-i aducă împăcarea. Orice tendință a ființei umane de a recrea statutul preedenic este sortit eșecului, eșec care în zilele noastre poate îmbrăca  costumul ipocriziei.

Ipocrizia ”cioplește” un dumnezeu căruia îi aduce ca jertfă diverse fapte bune, o închinare care nu generează reverență ci doar o stare emoțională (afectul este sursa de împlinire).  Acestui dumnezeu i s-au ridicat temple (să nu zic biserici …) s-au produs programe religioase și activități menite să-l împace și să ne împace acel strigăt după Divinitate rămas în ființa noastră.

Așa am ajuns să ne închinăm unui dumnezeu fals, un dumnezeu pe care-l găsim doar în biserică (între pereții ei) și în slujbele religioase. Un dumnezeu prea personal care în unele momente ne dă în cap pentru necredința iar în altele ne îmbrățișăm făcându-ne declarații de dragoste. Un dumnezeu care-mi dă o stare de bine în prezența căruia trebuie să sar de bucurie să-mi arăt dantura și să pozez fericirea. Un dumnezeu pe care-l îmbunez cu activități creștine cu tentă de profundă spiritualitate.

Ce știu eu despre Dumnezeul meu căruia mă închin? Dragostea însoțește cunoașterea. Iubirea pe lângă sentiment este și o decizie a minții. Iubesc ce cunosc! Dacă eu mă mulțumesc doar cu învățătura primită la o slujbă religioasă … dacă dumnezeul meu este doar cel prezentat de alții și necăutat de mine, dacă relația cu acest dumnezeu are ca fundament doar trăiri extatice … mă aflu printre cei cărora Isus le va spune … cine sunteti?

Cât de mult cunosc pe Dumnezeu? Dacă cunoașterea mea s-a oprit la informațiile primite la cateheza … atât de mult îl iubesc.

Din păcate multe biserici preferă să țină mulțimea într-o necunoaștere a lui Dumnezeu. Astfel că predicarea Scripturii este înlocuită (încet dar sigur) cu diverse programe de închinare prin cântări și alte acțiuni așa zise spirituale. Laicul este motivat să se implice în orice altceva numai în căutarea personală a Dumnezeului celui Sfânt nu. Dăm de-oparte orice informație care necesită un efort al rațiunii. Studiul Scripturii este conceput la un nivel mediocru tocmai pentru a nu ”deranja” mintea, provocare care poate aduce schimbare, deci o ieșire din uniformitate și liniștea aparentă a mulțimii. Sub pretextul că e prea greu am falsificat cunoașterea lui Dumnezeu. Am simplificat relația personală cu Dumnezeu reducând-o la o stare a afectului. De aceea vedem o evanghelizare emoțională practicată de mulți lideri …

Scopul bisericii locale este acela de a propovădui Cuvântul, de a motiva membrii să caute să cunoască pe Dumnezeu. (nu doar în cadrul programului religios)

OSEA 10.12 ” … Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.”

(va urma)

9 gânduri despre &8222;Dumnezeu sau doar …zeu?&8221;

  1. Am descoperit azi blogul dvs pe care l-am citit intregime, m-a pus putin pe gânduri, nu, nu ma intereseaza slabiciunile simplilor enoriasi s-au ale clerului ci interesul meu este atintit spre fenomen in ansamblu fara a omite istoria biserici ptr a întelege mai bine prezentul a prevedea viitorul.

    A vorbi de un Dumnezeu personal este tot mai greu in zilele noastre ca cineva sa poata atinge acest deziderat (induhovnicire), insa nu si imposibil. Sigur exista o cunoastere teoretica (in urma auziri), mentinuta artificial in viata datorita presiuni grupului, care este un bun început amintit si de Sf Ap Pavel, acest stadiu de bebelusi pare fi cel mai comod majoritati cât mai ales datorita agresiuni mediului tot mai greoaie maturizarea, maturizare ce nu convine absolut deloc clerului deoarece maturizarea aduce cu sine si totala independenta de ingrijiri specifice bebelusilor din partea parintilor.

    Observ (am prevazut fenomenul) ca a inceput trecerea de la stadiu istoric filadelfic la cel laodician, in mai putin de 10 ani forma laodiciana a fost nascuta si ajunsa la majorat, inca un pas-doi, si o vom vedea deplin maturizata intrând deplin in istorie. Inevitabil in asemena conditi apar si marile conflicte in sânul biserici care va avea si un rol benefic dar si unul devastator. Concomiten cu acest fenomen observam lejer iesirea biserici din istorie, de asta data fara sansa de revenire spectaculoasa cum de ex s-a întâmplat dupa expermentul comunist.

    Marea predica a biserici se lasa prea mult asteptata, dar tind sa cred ca ea va irupe din rândul celor ca si dvs dle Romeo, ea nu mai poate (desi ar fi trebuit), iesi din generatia mea care pregateste si cele mai slabe cadre din istoria studilor academic-teologice, adica exact ce criticati si dvs dle Romeo, persoane fara chemare in slujirea altarului, a lui Dumnezeu. Pe acest fond observam cum agenti dusmanilor biserici asced nestingheriti pâna in sfânta sfintelor.

    • romeo hajdatan zice:

      Apreciez interventia dvs. Cred ca biserica actuala e pe cale de a-si pierde menirea. Daca prin Dumnezeu Isus Hristos accesul la Dumnezeu este liber si personal, biserica se intoarce la statutul de „intermediar” intre mirean si Cel Sfant. Lucrul care ma ingrijoreaza este acea mentinere la stadiul de „pampers a mintii” a multimii. Cauzele sunt multiple … doresc sa mentionez doar cateva (voi analiza intr-un alt articol acest subiect) … clerici care nu au chemare si nici Duh … doar darul oratoriei si experienta in manevrarea masei de oameni. Un job ce-i confera un statut si o pozitie ce-i hraneste orgoliul. Diminuarea invataturii biblice … mesajele (cel putin in mediul neoprotestant) trebuie sa fie glumete … pentru a capta mintea laicului … si DETURNAREA conceptului de „relatie personala cu Dumnezeu” intr-un spectacol jalnic ce ofera omului o vaga emotie.
      SUSTIN … ca doar Apropierea de DUMNEZEUL CEL SFANT cu reverenta (prin neprihanirea/justificarea imputata omului prin credinta in Isus Hristos) daruieste fiintei umane acea stralucire (pe care liderul Moise a avut-o dupa intalnirea de pe munte) care satisface si umple fiinta umana. Sustin apropierea de Sfanta Sfintelor … dar cu respect si reverenta …

      • Sunt de acord cu dvs dle Romeo, tema este destul de serioasa si cumplit de sensibila, nu mai vorbesc de fenomenala responsabilitate care impune tema dar mai ales Dumnezeu. As mai face o complectare care sper sa complecteze cât mai bine ideile exprimate de dvs.

        Sunt de parere ca crestinismul nu-a înteles nici pâna azi cu adevarat ce inseamna judecata lui Dumnezeu, care este abuziv exagerata de teologi fie precar instruiti fie super instruiti nu vor explica semnificatia reala a judecati lui Dumnezeu, ca de ar fi fost asa… multi teologi arfi trebuit duce la meseria pentru care au fost nascuti, adica sapa, la saiba in cel mai caldut caz. Masele de enoriasi nu ar fi fost manipulate nici abuzate pshihic, ar fi fost evitate excesele de fantism iar Sfânta Evanghelie ar fi fost mult mai placut-înteleasa in profunzimea ei. Am sa dau un exemplu.

        Nu am ascultat-citit nici o predica (catre multime), care sa se ocupe de semnificatia judecati lui Dumnezeu în lumina umbrei pe care Dumnezeu a asezat-o printre noi, respectiv Israel, Sinderiu este umbra judecati , al curti de justitie divina ce va sa vina. Cu toate ca teologi pregatiti academic cunosc foarte bine organizarea sinderiului, iar ca teologi pot dibui usor profundele semnificati, absolut totii evita aas pregati o expunere publica pe acest subiect, deoarece o abordare serioasa ar arunca in aer stabilimentul (indiferent de confesiune). Nu doar enoriasi ci si o lume intreaga ar întelege mai profund Jertfa Domnului, a ce a vrut spune cu asigurarea apasata a mântuiri prin simpla credinta in El, al faptului ca un astfel de suflet nu mai intra la judecata ci dimpotriva, va face parte din curtea de jurati, dar atentie mare la sinderiu ca in organizarea lui gasim si rolul ce il vom juca (crestini), la acea judecata, doar noi vom judeca lumea si ingeri ne asigura Hristos iar Sf Pavel resubliniaza acest aspect. Daca ne ducem mai adânc in chestiune vom ramâne uimiti constata cât de necesara este prezenta biserici (crestinilor), in acel contest alaturi de Hristos.

        Un crestin care întelege judecata doar prin lentila pedepsiri se înseala amarnic, nu este de mirare ca totii vad in Dumnezeu un zeu -vampir caruia place suferinta,in fata caruia sa curga sângele, distrugerile sa fie la ordinea zilei inaintea lui. Nu stiu daca un asemena crestin va putea face parte din curtea de jurati la judecata lui Dumnezeu, raspunsul se gaseste tot in sinderiu evreiesc. Problema o va rezolva Hristos la judecata biserici (mai corect spus rasplatiri).

        Din pacate o asemena abrodare risca da apa la moara desfrântilor care calca Harul lui Dumnezeu in picioare si tagaduiesc pe Hristos (vezi ep lui Iuda). Aceasta este cea mai grea problema a timpului nostru, pericolul cel mai mare ptr crestini de azi care odata înteleasa adevarata semnificatie a judecati sa cada in cursa diavolului prin a se nicolaiza, laodicia. Am sa lansez o provocare dura;

        Teoretic, dar ma tem ca si practic la fel va fi, un crestin aflat in curtea de jurati ai judecati lui Dumnezeu fiind si în dubla calitate, de preoti ai lui Dumnezeu si ucenici (vezi rolul fiecaruia în sinderiu), vor salva pe fff multi inclusivi cei care nu l-au primit total pe Hristos, un vecin, o ruda (vezi corturile la care face Hristos referire) si, chair un dusman. Nu întâmplator ni se cere ierta apropele la nesfârsit si a nu judeca aici pe nimeni, a ne ruga ptr vrajmasi, ca doar asa vom sta alaturi de Hristos pe scaunul de judecata.

        O eliberare si maturizare in directia mai sus subliniata de mine, este pericol mortal ptr cler, ptr institutile religioase care au nevoie doar de un zeu nemilos, capricos dupa chipul si asemanrea lor. Din pacate provaduirea lor a prins in plasa miliarde de crestini ce din lipsa de cunoastere temeinica a semnificatilor au sfârsit intr-o caricatura de religiozitate ca orcare alta, totii acestiia nu permit abateri de la normele cu care au fost indoctrinati in exces.

        Doamne ajuta!

      • romeo hajdatan zice:

        „Teoretic, dar ma tem ca si practic la fel va fi, un crestin aflat in curtea de jurati ai judecati lui Dumnezeu fiind si în dubla calitate, de preoti ai lui Dumnezeu si ucenici (vezi rolul fiecaruia în sinderiu), vor salva pe fff multi inclusivi cei care nu l-au primit total pe Hristos, un vecin, o ruda (vezi corturile la care face Hristos referire) si, chair un dusman.” (gandurile dvs)

        Un paragraf interesant. Puteti sa-l „maruntiti” putin? La ce v-ati gandit exact.
        Sa inteleg ca un crestin poate salva … (prin statutul pe care-l are) … „pe cei care nu l-au primit total pe Hristos, un vecin, o ruda (vezi corturile la care face Hristos referire) si, chair un dusman.”…?

  2. Cu placere „maruntesc” mai ales ca s-au strecurat greseli de exprimare.

    1) Sigur salvarea este doar in Hristos, El este Salvatorul nostru ci NU invers cum se poate deduce din formularea mea lipsita de detali.

    2) In loc de robi trebuia folosi termenul de ucenici prezenti si ei in sinderiu, robi nu avea ce cauta in poziti de decizie-vot.

    Personal vizualizez judecata lui Dumnezeu, temuta judecata, pe calapodul sinderiului evreiesc. In detaliile sinderiului nu trebuie intra ptr ca sunt sigur ca va sunt foarte binecunsocute. Aspectul pe care ma voi concentra este prezidarea de catre marele preot (care va fi Hristos), preotii si ucecnici care mai mult ca sigur vom fi noi crestini, nici nu poate fi altfel, adica ingeri sa ne judece pe noi oameni ci noi împreuna cu Hristos vom judeca insusi ingeri (cazuti) si, pe buna dreptate trebuiesc judecati de catre noi oamnei care am avut si avem cele mai multe de tras de pe urma lor. Lupta membrilor sinderiului era sa salveze,achite condamnatul iar daca nu se putea sfârsea cu trei zile de doliu, post ptr pierderea unui fiu a lui Israel. Ucenici nu aveau drept vota decât achitarea nu si condamnarea, aspect foarte interesant.

    Crestini sunt numiti fie fiii ai lui Dumnezeu, fie ucenici ai lui Hristos fie sunt o împaratie de preoti. Toate cele trei titluri sunt perfect valabile ce la judecata isi vor intra deplin in atributiuni. Sa le luam pe rând.

    Calitatea de fiu al lui Dumnezeu releva spita nobila din care ne trage, fii ai marelui Împarat, care asigura;

    a) cine se atinge de voi de ochii Mei se atinge, cine va va da un pahar cu apa Mie mi-a dat si rasplata mare va avea.

    b) calitatea de ucenici ne da dreptul vota doar ptr achitare NU si ptr condmnarea cuiva, Aceasta calitate releva un alt adevar si anume, nici unul din noi nu a fost fara pacat, nici unul din noi nu poate condamna alt om indiferent cât de pacatos ar fi fost acel semen. Aspect care trimite la alt paragraf dumnezeisc, totii sunt bagati sub neascultare ptr ca totii sa aibe parte de Îndurarea lui Dumnezeu, care negresit se va bate pe viata si pe moarte salva-achita la judecata pe totii condamnati daca va fi cu putinta.

    c) calitatea de preoti va impune o atitudine in concordanta cu Mila,Dragostea si Indurarea lui Dumnezeu, pe care il vom „ajuta” la vot. Sa ne imaginam un posibil schenariu.

    Ion pocaitu si Gheorghe ortodocsul, acum fie ortodocsul este condamnatul fie pocaitul, unul din ei face parte din conciliu de judecata, doar in cazul care unul din cei doi s-a lepadat de Hristos, daca nici unl nu s-a lepadat dar in schimb s-au anatemizat reciproc pe pamânt la judecata lui Hristos primesc ambii doar rangul de ucenici in plenul de judecata a celor ce au respins pe Hristos, caci totii care l-au respins trebuie sa se înfasiseze la scaunul de judecata a lui Dumnezeu. In fata celor doi este adus vecinu ateu s-au ruda noastra, cu care nu am avut relati proaste ci dimpotriva, a fost un om bun, ne-a ajutat la greu, nu la hulit pe Dumnezeu insa nu-a putut crede si din cauza pocaitului si-a ortodoxului deviati (pacatosi), de la tinta. Ucenici nu au drept vota condamnarea nici nu vor putea sa o faca,in schimb intervine celelate douo ipostaze, de fiu al Imparatului si preot din care pozitie se vor aduce numeroase argumente in favoarea condamnatului, atât din partea noastra cât mai ales a lui Dumnezeu. Un preot vede deslusit cauza, el se va lupta salva sufletul pacatosului si aici pe pamânt daca este adevarat slujitor a lui Dumnezeu, ptr ca vede cine este in spatele bolilor (pacatelor).

    Daca ne adâncim santos duhoviceste in Sfintele Scripturi nu putem a nu sesiza faptul ca Dumnezeu s-a legat de mâini si picioare ca sa ne mântuiasca, sa ne scoata basma curata la judecata. Exista atâtea paragrafe in favoarea achitari dar si-a condamnari încât cu adevarat nu ne-a ramas nadajdui decât in Mila lui Dumnezeu care la rândul ei nu poate sa se dezica. Parca il vad pe Dumnezeu batându-se pe viata si pe moarte ptr fiecare suflet de om ajuns la judecata Sa, adica celor care au respins pe Hristos. Si daca vom privi atent in jurul nostru vom vedea inca de aici ca Dumnezeu a si dat raspuns la rugaciunile noastre ptr rude, vecini si ptr absolut totii ceilanti de lânga noii, pregatind terenul salvari-achitari ptr acel suflet care respinge pe Hristos adesea justificat! Din pacate.

    Sa nu uitam faptul ca iadul nu-a fost facut ptr om ci ptr diavol si ingeri sai, cauza tuturor releleor din cer si de pe pamânt. Sa nu uitam ca omul este doar un instrument,determinat de mediu aflat in stapânirea diavolului, deci omul este o victima mai ales ca insusi Sfântul Duh o spune raspicat. nimeni nu poate cauta pe Dumnezeu daca nu primeste duhul, credinta este un dar de la Dumnezeu, dar si cu credinta asta avem multe de spus, credinta multor crestini nu difera de-a budistilor, d-ea hindusilor, musulmanilor motiv ptr care ramân la stadiu de prunci, doar de ucenici la judecata. Si biserica a fost deviata de la tinta asa cum a fost Israel, de aici vin marile crize, laodicizarea si lepadarea ei.

    Inchei cu o alta interesanta constatare: Nu este absolut deloc întâmplatoare scurta epistola a lui Iuda, desi oameni au asezat-o astfel dupa criterile lor, insa, daca ne uitam atent in ea urmând pe fir Apocalipsa ramânem uimiti cât de strâns legata este de ce avea spune Hristos ultimei biserici, respectiv al iesiri biserici din istorie. Foarte interesant aspect la Iuda este faptul ca niciodata in istoricul biserici nu a existat elementele amintite de el, ele sunt printre noi fff vizibile ptr prima oara in istoria biserici.

    Scuze ptr lungimea mesajului, am cautat explica mai pe larg atât cât am avut puterea, voi reveni cu explicati -corecturi in caz de sunt necesare.

    Doamne ajuta!

  3. As mai supune atentiei o alta ipostaza, consider necesar face acesta precizare.

    Isi poate cineva imagina ce ar rezulta daca Dumnezeu ar desavârsi crestini asa cum suntem învatati, adica sa fim asemeni lui Hristos in acest trup, fara pacate, slabiciuni, bube urât mirositoare. Adica asa cum am primit darul credintei sa-l primim si pe cel al sfintentiei depline,sa ajungem ca si ingeri odata ce l-am primit pe Hristos.

    In primul rând ar trebui ca Dumnezeu sa schimbe regula jocului in timpul jocului, o va face doar in perioada lui Ilie si Enoh ce vor fi trimisi in perioada lui antihrist.

    In al doilea rând riscul pierde o multime de mucuri ce abia mai fumega este imens,din crestini nici macar 1% nu ar mai putea beneficia de Har, dar nici la judecata Dumnezeu nu se va mai putea lupta scoate achitat o alta multime de bieti oameni.

    In al treilea rând ar insemna ca noii oamnei sa ne facem judecatori in locul lui Dumnezeu, sa dam verdict final, il dam adesea aici si se vede cu ce urmari devastatoare. Si nu în ultimul rând nu am avea posibilitatea fi autentici ucenici, preoti si fii de Dumnezeu la judecata. In perioada activitati lui Ilie si Enoh va fi si asa dar nu in perioada noastra, ptr ca de ar fi asa, nu am mai putea fi alaturi de Hristos pe scaunul de judecata luptând salva, achita alaturi de Dumnezeu. Oriunde Dumnezeu are nevoie stringenta de noi acolo, deacia si suntem alesi si atât putini alesi mai suntem.

    Sa nu se înteleaga ca sutin erezia nicolaita, sa pacatuim ca sa se înmultezasca Harul, este o alta tematica la fel de sensibila necesar a fi înteleasa cum se cuvine. Dealtfel in problema aceasta este bine sa punem pe tablita inimi scrierea lui Iuda ca sa nu fim pacaliti de diavol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s