Tupilit după-un microfon … gândesc cu voce tare.

alternativa zileii
Dragi prieteni … și mai puțin prieteni (prietenii știu de ce), vorba cuiva: ”Trebuie să-mi fac dușmani noi pentru că pe cei vechi am început să-i plac, sau să mă placă”
De mâine voi cotrobăi într-o lume nouă mie. Cea a radioului. Mă voi trezi brusc în fața unui microfon, a unor butoane pe care va trebui să le manevrez cu dibăcie pentru a lăsa cuvintele să alerge după mașini, agățându se de antene sau ghemuindu-se prin radioul din bucătărie.
Nu asta mă sperie, pentru că poți să alungi cuvintele cu un singur potențiometru (învârți de butonul de volum la dreapta până face clik) sau poți căuta altă stradă a cuvintelor și gândurilor.
Spaima se naște din multitudinea de subiecte pe care va trebui să le abordez. Multe teme străine ”bălții” în care am înotat până acum. Dar totul se învață prin binecuvântare, persevereță și curaj, nu? Orice artă presupune efort, imaginație, perseverență, pasiune și prieteni ce te sfătuiesc. Și uite așa … un tip liniștit, nu prea vorbăreț, stă la taclale alături de o bobină a lui NikolaTesla discutând despre viață, Dumnezeu, relații, vise, lucruri bune sau mai puțin bune … și atâtea alte zone care trebuie să fie ”scărpinate”.
Vă aștept cu drag începând de mâine 31 august 2015 la ALTERNATIVA ZILEI, de la ora 15, (auto)bandă fără gropi 102FM (zona Arad) sau altfm.ro online. Sunt binevenite sugestiile voastre.

M-am transformat în beduin.

Călare pe-o cămilă, rătăcit de convoiul condus de Sheik îmi caut umbra ca adăpost. Capul plecat sub Shamagh-ul viu colorat refuză să stea drept, a ales joaca-n ritmul copitelor și-nunduirea animalului ce-mi poartă greutatea. Suflul mi-e flacără, la fel și gândul. Arșița o ține-n palatul suspendat pe Zâna Morgană, doar ochii ei ascunși după-un umbrar îmi tulbură drumul… M-am transformat în beduin.

intâlnirea … de după … 10 ani

10ani
Au trecut peste ei 10 ani. Zece ani de când au părăsit un moment al vieții. De obicei astfel de clipe scrijălesc banca vieții, o bancă pe care unii o depozitează-n pod iar alții îi fac loc în camera copilăriei. Pe ea zace ofilită garoafa primită-n dar. Caietele și manualele sunt de mult reîncarnate în hârtie de-mpachetat. Doar din albumul în care au fost înghesuiți profesori, elevi și vorbe mari de dor tresaltă din când în când.
Au trecut 10 ani de când anii de liceu au apărut în retrovizoare. Asta pentru cei care-și asigură viitorul privind din când în când în trecut. Au respirat, zâmbit, iubit, plâns și maturizat cei care au făcut parte din promoția 2001-2005 UMAN (Liceul Alexa Popovici Arad)
Dragi foști elevi…
Am șovăit la invitația voastră. Din două motive. Unul de natură personală (nu merită adus în discuție) iar cel de al doilea … tot din motive personale care însă pot zăbovi olecuță printre vorbe. Orice privire aruncată pe tărâmul trecutului e riscantă. Și totuși mi-am asumat riscul să pășesc dincolo, în lumea voastră. Mulțumesc pentru invitația de a mă așeza într-o bancă alături de voi pentru câteva momente și asta după zece ani. Vă mulțumesc pentru că am avut onoarea să vă văd frumoși, cu inocența-n privire și zâmbet, cu aripile încă nefrânte, cu temperamentul unic, cizelat, temperament văzut și acum 10-14 ani ascuns după-un caiet.
După ce v-am ascultat mi-am dat seama că am ales bine atunci când am lăsat teologia catafatică în dosar și am discutat cu voi despre suflet, despre cutele ascunse ale vieții. Povestind cu voi am învățat și eu, ne-am maturizat împreună.
M-am bucurat enorm să vă privesc, să aud lucruri frumoase despre voi, despre familia voastră, lucrarea/lucrul vostru.
De ce am ezitat să vin? Pentru că mă-ntâlneam cu mine. Un adevărat dascăl (din păcate unii nu au nimic comun cu meseria asta) dăruiește. Orice plecare a voastră e o despărțire. Voi plecați în viață înfrumusețați de bucăți de suflet, suflet de dascăl. Orice întâlnire cu voi e o întâlnire cu iubirea din trecut. În astfel de momente dascălul se regăsește pentru câteva clipe ca apoi să plece mai departe neîntreg. Când îi veți vedea să le zâmbiți, să-i priviți în ochi, să le oferiți o bătaie de suflet, din sufletul vostru sau poate a lor.
Prea multe vorbe sunt de prisos acum. Nu uitați că un alt catalog s-a deschis pentru voi, alte materii vă vor învăța …, Să nu lipsiți de la cel mai important moment al vieții, locul unde sufletul și mintea găsesc odihnă și-ncurajare și iertare. La celelalte mai rezolvați voi o motivare, nu? Rămân gândurile, amintirile și zâmbetul.
A fost o onoare să vă fiu diriginte (chiar dacă pentru puțin timp) și profesor.
PS. ”Deschideți caietele vă rog…”

Ochiul …visului.

DSCN2434
A decis să trăiască pe uscat. E mai sigur. Prieteniile de tavernă îl îmbătară cu apă de foc uitând astfel gustul apei sărate. Și totuși el încă umbla crăcănat, o obișnuință de care încă nu scăpase încă. Arăta bine. Culoarea albă a pielii se asorta perfect cu părul periat într-o parte. Nici urmă de barbă. Doar brațele puternice purtau povestea unui catarg uitat de mult pe mare. Din când în când, seara, câte-un ”rău de pământ” îi tăia răsuflarea obligându-l să deschidă fereastra căutând steaua Nordului care refuza să-i arate direcția.
Se întinse pe salteau comodă. E liniște. Nimic nu se mișcă, nu se leagănă nici o parâmă. Aerul e îmbâcsit de plictis. Undeva, afară, pe-un smoc de iarbă uscată, un greier se trezi cântând o melodie veche de dragoste.
I se făcu dor de valuri, de vele umflate de vânt, de pleznitura de spumă în obraz.
A-nceput să plângă. Lacrimile-i se transformară-n valuri. Neliniștea interioară asmuți furtuna.
Pintenul prorei tăia valurile cu îndârjirea unui gladiator în luptă pentru propria viață. Pusese mâna pe cârmă și ținu pânzele în bătaia vântului.
Se întorsese.

Într-un moment de relaxare îmi veni așa un gând și-o pensulă și stăturăm olecuță de vorbă.

DSCN2366

Între dincolo și … dincoace se află fereastra.
Dacă nu poți păși dincolo … măcar privești.
Nu-l plâng pe cel a cărui suflet e pe moment în întuneric dar are o fereastră spre răsărit.
Mă gândesc la cel a cărui interior chiar dacă e alb îi lipsește fereastra.
Pe el îi plâng.
Unii au șansa de-a deschide fereastra pe când alții trebuie să spargă zidul sufletului.

Sunt celebru……scoate-mă de aici. Povești de după cârje. Jungla Nebuni(i)lor

Mi s-a spus că sunt un tip frustrat (în urma citirii articolelor de pe blog). De obicei furnizorii unor astfel de afirmații își ascund CNP ul după termopanul calculatorului. Își pun poala unității PC ului peste cap crezând că aerul de acolo e mai proaspăt. Cum nu au fost multe acuzări de genul acesta mi-am văzut de drum fără să privesc în retrovizoare.
Asta până nu demult, când m-am lăsat prins într-o discuție pe FB. Deși sunt de principiul că discuțiile nu au ce căuta în lumea virtuală, într-un moment de slăbiciune, am ales să-nvârt și eu prin supa de zarzavat teologic.
Am început să mă simt frustrat. Sigur e criza vârstei de mijloc sau mijlocul vârstei de criză. E de rău? Repede am căutat prin DEX-ul on line ce înseamnă frustrare. Am răsuflat ușurat. Frustarea e sănătoasă. E normală. În mintea mea cuvântul frustrat era pus pe panoul ”așa nu” de mult timp. O simplă analiză a DEX ului l-a repoziționat.

Revenim. De ce frustrat? În ultimul timp mi-au fost servite tot felul de fructe de mare(i) năzbâtii teologice. Năzbâtii care din păcate sunt lăsate să fie testate de multe papile gustative inocente. Apoi înghițite produc indigestii greu de tratat. În cazul acesta balonările nu mai pot fi tratate cu un simplu cărbune amvonal. Această intoxicare este efectul lipsei de învățătură biblică, cu adevărat spirituală. Multe biserici au înlocuit ucenicizarea, cu dictatura. Biserica nu mai învață, ea manipulează, nu mai investește în a face ucenici, ea mazilește orice tentativă de scoatere a capului din anonimat. Avem biserici în care potențialii lideri (în afară de pastor) sunt asasinați. Biserica în care nu se practică ucenicizarea devine o bună candidată la mediocritate, anonimat și în final la moarte.

Iată câteva meniuri recent puse pe masă. Din păcate bucătarii sunt/au fost membrii bisericilor de astăzi. Nu vreau să le comentez. Ele mi-au fost servite.
1. Dumnezeu mi-a iertat trecutul, prezentul și viitorul. Nu mai trebuie să-mi cer iertare pentru păcatele făcute. Orice păcat pe care am să-l fac este deja iertat. Și nu numai atât, dar nu mai trebuie să cer iertare semenului meu.
2. Turnul Babel nu a existat cu adevărat. Este doar o chestiune de simbolistică. De fapt, oamenii din acele timpuri s-au apropiat de un portal care făcea legătura dintre lumea umană și lumea lui Dumnezeu.
3. Domnul Isus Hristos nu este Dumnezeu, El este doar o extensie, e mâna lui Dumnezeu, este vehicolul, intermediarul prin care Dumnezeu și-a săvârșit lucrarea.
4. Ființa umană este compusă din duhuri, dorințele sunt duhuri, totul este doar duh. Ce vedem noi nu este real.
5. Creștinii au intrat în posesia săbii Duhului (nu e specificat dacă luptătorul are Duhul Sfânt) și trebuie tăiat și spintecat totul. (e varianta modernă a cruciadelor)
6. Lider care se crede profet, un grup de tineri a căror minte a fost ștearsă teologic (am mari semne de întrebare dacă a fost scris ceva acolo) și ruptă de biserică, care le impune supunere, mediocritate prin renunțarea la școli, prietenii și relații frumoase, ca el, liderul, să se lăfăie în obscuritate.

Ei bine, după un astfel de meniu mă simt frustrat. Mi-e foame. Cred că merg la alt restaurant.